Cutiuța cu fericire 2015

Vă salut dragii mei și vă spun “La mulți ani!” în 2015, urându-vă să aveți un an așa cum vi-l doriți!

Eu una îl doresc să fie liniștit, să fiu și eu și toți cei dragi mie sănătoși și astfel să realizăm, cu încredere în forțele proprii tot ceea ce ne propunem și considerăm că ne va face să fim mai fericiți și mai împliniți! Prin urmare asta vă doresc și vouă!

La început de an ne gândim cu toții la planuri noi, facem sau nu un bilanț al anului ce tocmai s-a încheiat, facem sau nu liste de rezoluții pentru anul nou început, ne gândim că e momentul pentru noi dorințe, noi promisiuni față de noi sau față de ceilalți, ne gândim că anul acesta scriem cea mai grozavă poveste a vieții noastre în cele 365 de pagini ale acestui an. Toate bune și frumoase!

Până când ne aflăm într-o situație de genul: “Anul ăsta voi pierde din greutate! Voi face exerciții în fiecare zi! Voi începe o dietă și mă voi ține de ea! Voi mânca echilibrat și sănătos! ... Waw ce bine arată și miroase prăjitura aceea! Voi lua doar o mică înghițitură! Nom, mnom, mnom!!! Vaaaaaiiiii!!! Am mâncat-o toată!!! Eh, lasă că voi face mâine de două ori mai multe exerciții!”

Liste de rezoluții eu nu voi face din motive cât se poate de simple: fie nu mă voi ține de ele, fie pierd lista prin nu știu ce colț de casă (a se citi ghilimelele de rigoare), fie analizez lista la final de an și mă amuz copios și plină de sarcasm la adresa celor scrise acolo, sau mai rău – mă apucă depresia. Prin urmare – fără liste, fără planuri, dar și fără a provoca destinul (nu de alta, dar s-ar putea să doară).

În schimb, vă propun altceva! Ceva simpatic, ceva ce mi-a fost adus atenției de o dragă prietenă, chiar aseară în prag de nou an! Ne-a plăcut ideea foarte mult și am decis să o punem în practică!

Iată despre ce e vorba: poate ați auzit de HAPPINESS JAR, proiectul celebrei autoare americane Elizabeth Gilbert, cea mai reprezentativă operă a sa fiind volumul său memorialistic “Mănâncă, roagă-te, iubește”, ecranizat în anul 2010. Dacă nu știți, vă povestesc mai jos despre ce e vorba.

Pe scurt, HAPPINESS JAR e un proiect foarte simplu ce constă în a scrie pe o bucățică de hârtie, în fiecare seară, un moment de fericire sau împlinire al acelei zile și a pune hârtiuța într-un recipient, fie el borcan, cutie, coșuleț, orice. Chiar și în cele mai nasoale și copleșitoare zile, fiecare om ar trebui să poată realiza că a avut un moment care l-a luminat, i-a dat putere și l-a făcut să meargă mai departe. Până la urmă durează 10 secunde  să scrii un moment simplu care a contat în fiecare zi din viața ta.

În zilele cele mai rele, pe care fiecare le avem, Elizabeth alege la întâmplare câteva hârtiuțe din cutie și le citește conținutul. Îi dă putere, îi amintește că viața merită trăită pentru astfel de momente memorabile și de neprețuit. E un fel de a vedea partea bună a lucrurilor chiar și atunci când toate ni se par negre și situațiile în care ne aflăm par fără ieșire. Ea pune în practică toată povestea asta de ani de zile și împărtășind experiența ei a constatat faptul că foarte multe persoane i-au urmat exemplul și a început să primească multe mesaje de mulțumire și fotografii ale “recipientelor cu fericire” care le-au schimbat optica și i-au făcut pe mulți să fie mai optimiști și mai recunoscători pentru cele mai simple și mai fericite momente din viața lor.

Ceea ce și ei i se pare a fi uimitor, e faptul că pe hârtie ajung să fie notate nu cele mai excepționale sau extravagante lucruri sau evenimente, nu cele mai mai realizări, ci de cele mai multe ori întâmplări sau lucruri mici, momente de autoconștientizare, acea clipă când ieșind din casă, în drumul tău spre mașină și ai simțit o rază de soare că ți-a încălzit creștetul capului, sau ai auzit primul ciripit al unei păsări după o iarnă grea, sau ți-a zâmbit inocent un copil necunoscut. Atunci simți că ești recunoscător pentru simplul fapt că ești în viață, că ești sănătos și poți să te bucuri de acele lucruri mici, care puse toate la un loc aduc fericire și împlinire.

Pe cât e de simplă idea, pe atât de mult m-a încântat, fiind o persoană care de cele mai multe ori încearcă să găsească bucuria de a trăi în lucruri și întâmplări aparent nesemnificative, dar de fapt atât de pure și frumoase.

În plus, pentru că e vorba de 10 secunde din fiecare seară pentru a nota momentul cel mai prețios al zilei, mi se pare a fi o formă de a face un jurnal foarte sintetizat, în timp foarte scurt, o soluție și pentru cei care, chiar dacă ar dori să țină un jurnal pentru a nu uita anumite lucruri ce li s-au întâmplat, le lipsește timpul de a le așterne pe hârtie în mod detaliat.

Așadar, eu și prietena mea Oana Dima, am început de azi să scriem și să dăm viață și personalitate cutiuței cu fericire, ceea ce vă invităm și pe voi să faceți în măsura în care agreeați idea. În ajunul anului viitor îl vom goli și vom recapitula cât de multe lucruri frumoase s-au întâmplat pe parcurs. Până la urmă, fericirea vine din lucruri mărunte! 

Pur și simplu iubire

Sunt încă sub efectul finalului cărții, final surprinzător de plăcut și firesc. Dragostea în vremea holerei, fermecătorul roman al lui Gabriel Gacia Marquez m-a răscolit, a reînviat în mintea și în sufletul meu tot ceea ce m-a făcut să cred în iubirea necondiționată, în dragostea în forma ei pură, care poate învinge totul.

Sunt încrezătoare că iubirea și dragostea profundă, sinceră, dezinteresată de material, e cea care dăinuie în timp și transformă oamenii, locurile, timpul.

Orele pot părea eternitate.

Lucrurile urâte pot căpăta o formă de frumusețe pe care cei ce nu cunosc iubirea nu o pot vedea.

Trecutul poate fi șters cu buretele.

Un nou început e posibil chiar și atunci când crezi că viața ți-a amărât sufletul prea mult pentru a mai putea simți altceva decât regret și resemnare.

O simplă strângere de mână poate fi simțită ca o călduroasă îmbrățișare.

Un sărut pe frunte, atunci când ai mintea plină de gânduri negre, poate aduce liniștea și lumina de care ai atât de multă nevoie.

Vârsta e ceva relativ și deloc important.

Urmele lăsate de timp pe chipul iubirii tale au un farmec aparte și nu ai renunța la ele niciodată.

Cele mai firești gesturi sunt din inimă și sunt dovezi de iubire, fără a fi premeditate, gândite sau teatrale.

Iubirea se simte, se arată, se înțelege din priviri, nu se rostește în cuvinte pline de clișee, în citate din cărți sau din filme.

Îmbrățisarea caldă a iubirii transmite un incredibil sentiment de siguranță și protecție.

Fiecare dimineață pare a fi dimineața de Crăciun iar cadoul e încă o zi în care să simți toate astea.

Luptând pentru ea, arătând că îți pasă, trantând-o cu respect, înțelegere și blândețe, comunicând, dându-i libertate și încredere, iubirea te însoțește toată viața.

Gipu’ lu’ boifrendu’

Ador “pipițele” la volan! Mergi și tu liniștită cu mașina prin oraș, mai grabită sau mai relaxată și din senin apare ea: PIȚI DIVA!

Îți dai seama după modul pur și simplu idiot în care îți taie calea, de cele mai multe ori fără să se asigure, fie pentru că e convinsă că are prioritate “no matter what”, fie pentru că nici măcar nu dă importanță unui detaliu nesemnificativ, cum ar fi o altă mașină care o poate buși.

Dar de ce să își bată ea capul cu asta? E mult mai importantă conversația pe care inevitabil o are la telefonul pe care îl are într-o mână, în timp ce cu cealaltă mână își rimelează genele ei de divă, sau mai dă cu puțin gloss pe buzițele ei botoxate, să nu i se usuce rujul. Ceea ce te face să te întrebi cu ce mama naibi a învârtit de volanul ăla care o ajută să facă virajul!  Și ce dacă intră cineva în mașina ei? Nu e nici o problemă, că ea de obicei e blindată și protejată într-un jeep impunător, cu gardă înaltă, cu ramforsări în caroserie, iar mașina nici măcar nu e a ei. Așa cum l-a convins pe boyfriend-ul cu ceafa lată și față de interlop, alintat “iubițel” sau “ursuleț” sau “pisoiaș” să îi dea ei mașina, tot așa îl va convinge și să o repare. Nu am idee de metodele pe care le folosește!!!

Alteori, fără să ai ochiul format, îți dai seama de departe că despre EA e vorba, după felul în care a parcat jeep-ul. Aparent mintea ei nu are capacitatea de a conștientiza dimensiunile monstrului pe care îl conduce, prin urmare face “o parcare pe dos”, vorba lui Smiley și astfel încurcă circulația și te invită să îi faci cele mai “dulci” și “gingașe” urări, ei și familiei ei!

În seara asta m-am “împiedicat” de una, care, deși se afla în fața trecerii de pietoni, oprită, fără vreo intenție de a înainta, nici măcar nu a avut inspirația de a pune farurile pe avarie, să își dea seama și alții că ea staționează, așteptând o altă piți să urce în mașină. Am ocolit-o, confirmându-mi încă o dată faptul că le citesc de departe și nu dau greș.

Ce să aibă ea? Inspirație sau conștiință? Pentru asta îi trebuie și un creier! Dar fiind atât de falsă în toată “speldoarea” ei, cu părul, unghiile, genele, buzele, pomeții, geanta, toate false și alterate, cum să fie creierul ei altfel? I-ar strica feng shui-ul! Nu că ar ști ce e ăla, dar a auzit ea că se poartă și e în trend! 

E clar, de ele nu scăpăm, ba din contră, fenomenul e din ce în ce mai des întâlnit! Singurul lucru pe care îl putem face e să ne antrenăm ochii să le detecteze de departe, nu de alta, dar ar fi bine să ne ferim de ele, pentru că dumnealor, PIȚI DIVELE, nu o vor face!

Știți semnele de circulație în care în triunghi roșu e câte o căprioară sau câte o văcuță și care atenționează șoferii, să fie atenți că ar putea să le taie calea astfel de viețuitoare? Aș propune să se amplaseze, în mod special în mediul urban, ceva asemănător, care să ne atragă atenția cu privire la PIȚI DIVELE care conduc gipu’ lu’ boifrendu’ !!!

Sursa foto: poftaderas.ro

Călătorie neașteptată

Intră în lift. Apasă butonul pentru etajul la care vrea să urce și așteaptă. Constată că numărătoarea merge mai departe. Își dă seama că nu s-a oprit liftul conform comenzii. E mai sus. Nu a urcat niciodată mai sus. Mereu a coborât la același etaj.

Pășește din lift și nu poate să creadă că ceea ce vede e adevărat. E lipsit de culoare. E întunecat. Doar nuanțe de negru, gri, cenușiu. O lumină extrem de slabă. Parcă e o peșteră de dimensiuni foarte mari. Și scări pe lângă pereți. Un mare hău!

Unde se află? E un vis sau mai degrabă un coșmar? Ce fac toți oamenii ăștia aici? Cum au ajuns aici? Și mai ales cum a ajuns ea aici? Se uită in spatele ei și caută cu privirea liftul. A dispărut! În locul lui e acum un perete cenușiu de piatră.

” Nu! Eu aveam alt plan! Eu trebuia să ajung în casa mea! Ce caut aici? Ce se întâmplă?” – strigă.

Nu reacționează nimeni. Toți cei de acolo sapă piatra tare încercând să contureze trepte. La capătul fiecărui șir de trepte e câte o ușă. Bate la cea mai apropiată de ea. Îi deschide o tânără. Îi zâmbește cu subînțeles și o invită, din priviri, să intre. Încăperea e la fel de slab luminată ca “peștera” în care a intrat coborând din lift.

Începe să pună întrebări. Cei din cameră o privesc amuzați. Pesemne faptul că e speriată și nu înțelege nimic din ce i se întâmplă, pentru ceilalți e o sursă de amuzament. Ei sunt de mult aici. Se vede pe ei. Sunt relaxați și probabil déjà obișnuiți.

La un moment dat vede o ușă cu multă sticlă. Îi atrage atenția lumina puternică ce străbate întunericul. Se apropie și prin sticla transparentă vede o mulțime de tineri care par să fie într-o competiție, un fel de jocuri. Pentru ce concurează?

O voce se aude în spatele ei, ca reație a întrebărilor ce i se citesc în expersia feței.

“Se luptă pentru a găsi drumul înapoi.”

“Înapoi?”

“Da! Acolo unde vrei și tu să te întorci!”

“E posibil? Cum intru acolo? Ce trebuie să fac? A găsit cineva drumul înapoi?”

Fata care i-a deschis ușa îi face semn către un panou de plută pe care erau prinse fotografiile celor care au reușit. Erau puțini.

“ Doar ei? Din câți? Cum au făcut asta? Cum intru și eu acolo?”

“Îți trebuie o monedă!”

“Ce fel de monedă?”

Se caută prin buzunare și portofel și le arată toate monedele pe care le găsește.

“E bună oricare din astea?”

Fata neagă printr-o mișcare scurtă din cap.

“Ok, dar ce fel de monedă? Cum arată? Unde o găsesc?”

Unul din cei prezenți îi face un semn către ușă.

“Afară? Pe scară? De unde am venit?”

“Ce crezi tu că fac toți cei de acolo? Sapă scări?” – i se răspunde.

Iese din cameră și se uită din nou la toți cei care sapă în perete cu dalta. “Îmi trebuie si mie instrumente de săpat? În pereți se află monede? Pot fi oriunde! Ar putea să dureze o veșnicie! Pe chipul oamnilor se citește disperarea! De cât timp or fi săpând in zadar? Nu! Nu fac asta! Trebuie să existe și o altă cale!”

Se uită în jos de pe capătul unor trepte!

“Wooow! E gol! E hău! E prăpastie! Cum? Cum ajung la celelalte scări? M-am temut mereu de asta! De scări fără balustrade! Nu se poate! Trebuie să sar? Și dacă sar și nu aterizez unde trebuie? Dacă pic în gol?”

“Dar dacă nu încerc, nu scap de aici! Vreau să mă întorc la viața mea! Eu am vrut sa ajung în altă parte! Acolo unde e casa mea, lumea mea! Vreau viața mea înapoi! Nu am ce să caut aici! Nu e locul meu aici!”

E copleșită de amalgamul de sentimete și gânduri din mintea ei! Nici nu își dă seama că a sărit! La un moment dat simte că sub picioarele ei nu mai e nimic… simte că zboară… că plutește încet! Nu e speriată! A crezut că va fi! I-a fost teamă că dacă ratează aterizarea va cădea în gol cu o viteză amețitoare și impactul va fi nimicitor! E surprinsă de tot ce vede în jur! Oamenii acum sunt doar umbre, totul începe ușor, ușor să capete culoare, lumina devine din ce în ce mai întensă și mai caldă.

Se oprește brusc! Clipește și în fața ei vede ușa liftului din interior! Cu o ușoară teamă și reținere împinge totuși  ușa! Zâmbește eliberată! A ajuns acasă! 

Răsfăț de week-end cu o notă de noutate

Pentru că tot am deschis subiectul răsfăț, eu am vrut să mă delectez în acest week-end cu o plimbare cu hidrobicicleta! Încerc să găsesc mereu activități care să fie pe placul amândorura și dacă se poate să fie și ceva nou. Nu am pedalat niciodată într-o hidrobicicletă și am vrut să văd cum e! Zis și făcut! Ne-am urcat în mașină, am mers la Ciric și am închirat minunăția!

Frumos, plăcut, relaxant și în același timp bun pentru mușchii picioarelor! Timp de o oră, ne-am deplasat pe toată suprafața lacului, cât e el de mare! Evident am făcut și pauze, am pedalat și în sicron, dar și pe rând, deși se uitau ciudat unii la noi când pedalam singură. Cine știe ce le trecea prin minte: ”Ia uite ce domn e și ăsta, o lasă pe ea să pedaleze și el stă ca belferu’!?!” Poate trebuia să mă gandesc dinainte și să îmi fac un tricou personalizat pe care să scrie ”Dau singură la pedale pentru că așa vreau EU!” Să fie lucrurile clare! :P

Am încercat chiar să ne apropiem de o rățușcă, dar nu era prea sociabilă, prin urmare ne-am văzut de pedalele noastre și am lăsat-o să se bălăcească în voie. Fiecare cu programul lui! I-am respectat spațiul! 

Între timp a apus și soarele și am avut parte de un spectacol de culori și umbre cum numai natura știe să facă! Îmi pare rău că nu mi-a venit ideea mai repede să surprind în fotografii frumusețea de pe lac! Dar tot am reusit să păstrez ceva amintiri foto, chiar dacă pe finalul apusului!

A fost ceva nou, diferit! Dar totuși în topul preferințelor mele rămâne bărcuța cu vâsle!

În doi, e mai romantică o plimbare pe lac, la apus de soare cu bărcuța!

Voi ce răsfăț de week-end ați pus la cale?

Răsfățul propriu... sau câte o mică aroganță

Treaba asta cu răsfățul propriu nu îmi aparține. Nu am redescoperit eu roata sau cum spune prietena mea Simona, apa caldă! Nicidecum! Doar că m-am decis să adopt și eu chestiunea asta și am și pus-o în practică! Dacă doar decidem dar nu trecem și la fapte, e degeaba!

La treaba asta cu răsfățul propriu ne îndeamnă mulți, în special psihologii! Dar eu am preluat ideea de pe minunatul și mereu inspiraționalul site al revistei online Belva.ro, care chiar azi s-a îmbrăcat în straie noi.

Cei de pe Belva.ro au mereu idei și ne îndeamnă să facem în fiecare zi ceva pentru noi, pentru sufletul nostru. Un ceva cât de mic și aparent neînsemnat, dar care de fapt aduce bucurie în suflet și care de fapt are mare însemnătate! Ei dau exemple de tot felul, de la un desert favorit, o carte bună, o baie relaxantă în arome exotice, un pahar de vin bun, un mic dejun la pat, muzica preferată, un buchet de flori colorate și parfumate, multe, multe altele! Eu aș adăuga aici că trebuie să știi să te bucuri de lucrurile mici și să încerci să fii pozitiv, să vezi ce e bun în tine, în cei din jurul tău și în orice situație care la prima vedere poate părea dezastruoasă!

Mărturisesc, nu m-am preocupat să îmi ofer un răsfăț în fiecare zi, dar analizând un pic ”situația” mi-am dat seama că ”răsfățul” e prezent în viața mea tot timpul: în zâmbetul din fiecare dimineață de pe chipul soțului meu, în îmbrățișarea și sărutul prin care îmi urează o zi bună de fiecare dată când pleacă la birou, în regăsirea după fiecare zi lungă și încărcată, în zâmbetul de pe fața sau din glasul părinților mei, de câte ori ne întâlnim sau ne auzim la telefon, în prăjitura sau cafeaua pe care mi le oferă mama, însoțite de protectorul sărut pe frunte de câte ori o vizitez, în plăcerea tatei de a împărtăși cu mine încă o noutate culinară, apicolă sau economică descoperită, în preocuparea socrilor mei de a ne transmite binețe fie la telefon, fie atunci când îi vizitez,  în coada care se mișcă puternic, și uneori poate lăsa vânăi, a cățelușei care mă întâmpină de câte ori urc la casa socrilor mei, în torsul melodios și blând al pisoilor care se cuibăresc în brațele mele pentru porția de mângâieri și pisico-terapie, în vocea blândă a bunicilor care mereu îmi fac urări de bine și de sănatate, în glasul mătușii mele care mereu îmi spune să nu mă supăr că mă sună, deși nu am dat niciodată de înțeles asta, ba din contră, îmi face plăcere să îî aud glasul,  în glumele sarcastice și pline de ironie ale fratelui meu, în fiecare mesaj sau fotografie pe care mi le trimit prietenii sau cei din familie plecați peste hotare, în năzdrăvăniile pe care mi le povestesc verii mei despre copiii lor, în ieșirile și poveștile cu prietenii...

Lista poate continua cu lucruri mărunte dar care pot încânta sufletul, chiar și pentru  o secundă:  surâsul dulce al unui copil, o veveriță pe care o vezi întâmplător în timpul unei escapade într-un parc, un buchet de flori de câmp pe care îl cumperi de la o bătrânică, trei pui de pisică jucându-se nestingheriți sub privirea vigilentă a mamei lor...

Toate aceste lucruri sunt încununate și de faptul că suntem cu toții sănătoși! Cred că asta e cel mai important: să ne menținem sănătatea, să încercăm să facem tot ce putem să ne fie bine, să fim fericiți și să ne trăim viața într-un mod simplu, să nu o complicăm, pentru că e ea de la sine complicată în contextul în care trăim. 

Atitudinea contează!

Femeia cu cele trei fire de păr

A fost odată o femeie care într-o dimineață, după ce s-a trezit, s-a uitat în oglindă și a observat că mai avea doar trei fire de păr pe cap. “Ei bine,” și-a zis ea, “Cred că astăzi am să îmi împletesc părul.” Așa a și făcut și a avut o zi minunată.

A doua zi s-a trezit, s-a uitat în oglindă și a observat că mai avea doar două fire de păr pe cap. “Hmmm,” și-a zis ea, “Cred că azi am să îmi fac o cărare pe mijloc.” Așa a și făcut și a avut o zi excepțională.

În ziua următoare s-a trezit, s-a uitat în oglindă și a văzut că mai avea doar un singur fir de păr pe cap. “Foarte bine,” și-a zis ea “Astăzi am să îmi strâg părul într-o codiță”. Așa a și făcut și a avut o zi amuzantă.

Următoarea zi s-a trezit, s-a uitat în oglindă și a văzut că nu mai avea nici măcar un fir de păr pe cap.

“Eeeiiiii!” a strigat “Azi nu trebuie să îmi aranjez părul!”

Atitudinea e totul!

Iubește generos…. Vorbește blând…. Folosește tot ceea ce ai și tot ceea ce nu ai și creează-ți opera de artă … Fii mereu pozitivă indiferent de cât de grele par unele momente ale vieții… Fii mai bună decât e necesar, deoarece toți cei pe care îi întâlnești își duc propriile lupte… Apreciază profund ceea ce ai… 

și … doamnelor, bucurați-vă din plin de viață!… Cu sau fără freză aranjată!

Această istorioară amuzantă și plină de învățăminte (a cărei sursă originală nu o cunosc) am primit-o ieri de la o colegă de muncă, o femeie veselă și foarte carismatică! A vrut să îmi facă ziua mai bună, să ma facă sa zâmbesc mai mult! A reușit și îi mulțumesc pentru gândul bun pe care l-a avut!

M-am gandit să împărtășesc și eu la rândul meu această povestioară cu voi, să vă aduc un zâmbet pe buze și să vă las să trageți propriile concluzii de aici!

Singurul îndemn pe care l-aș adăuga este: Fiți optimiști și încercați să vedeți partea bună a oricărui lucru sau oricărei întâmplări care la prima vedere pare a fi total în zona negativului!

Priviți partea plină a paharului și zâmbiți mai mult! :)